Premieră într-un centru de carantină din Buzău! Şase persoane, care au încălcat regulile de convieţuire, ieşind din camerele unde erau izolate şi vizitându-se între ele, s-au ales cu dosare penale. Cele şase sunt contacţi direcţi ai unor persoane confirmate deja cu Covid-19.

Persoanele respective au fost observate ieşind din camere. Jandarmii au intervenit în forţă, echipaţi cu combinezoane.
De precizat că cele şase persoane sunt contacţi direcţi ai celor şase cetăţeni confirmaţi, zilele trecute, cu Covid-19, cu toţii făcând parte dintr-un grup revenit din Anglia, pe data de 24 aprilie, atunci când au fost introduşi direct într-un centru de carantină din municipiul Buzău. (Mihai Bunăziua)


