La acest stagiu participă 16 profesori din 5 țări situate în Europa Centrală și Orientală. Tema abordată, ”Metodologia Limbii Franceze, cu obiecte specifice” presupune învățarea limbii lui Moliere pentru realizarea profesională în diverse domenii de activitate : turism , comerț, industrie , armată medicină etc. Participanții sosiți din Bulgaria ,Armenia,Albania,Moldova și România și-au fixat drept scop realizarea unor programe și materiale pedagogice ce vor servi ulterior altor profesori din țările reprezentate.
Buzăul a fost ales drept oraș co-organizator datorită implicării în întreaga activitate francofonă de-alungul ultimilor ani. Temele abordate în cadrul stagiului au fost alese chiar de către participanții la lucrările ce se vor desfășura timp de 5 zile.
Stagiul de formare are ca scop și promovarea patrimoniului cultural al Județului ,în urma protocolului de colaborare semnat de Centrul Francofon cu Centrul Județean de Cultură și Artă Buzău. Programul participanților cuprinde și cîteva vizite la cele mai importante obiective turistice buzoiene.


