În satele din Bărăganul buzoian, localnicii nici nu şi-au tras bine sufletul după ultimul viscol că îi aşteaptă altă urgie, cea a sărăciei şi a lipsurilor de tot felul. Viscolul a lăsat în urmă zăpadă până la gard iar bătrânii îşi plâng de milă că nu le întinde nimeni o mână de ajutor. Sleiţi de puteri, au ieşit să îşi facă provizii de hrană, pentru că nu se ştie câte zile de izolare vor veni.
Drumul comunal care străbate satul Lucieni abia se mai zăreşte printre munţii de zăpadă. În sat sunt zone unde oamenii încă sunt nevoiţi să meargă pe deasupra dunelor, ca să ajungă la vreun magazin sau la vreo rudă din satul vecin.
Nea Ioan are 78 de ani şi ne mărturiseşte că a ieşit din casă pentru prima oară după două zile de izolare. A rămas văduv şi nimeni nu se mai îngrijeşte de bătrâneţile sale. A rămas şi fără lemne şi se plânge că pentru a putea trece iarna va fi nevoit să mai taie un salcâm din bătătură.
Zăpada este atât de mare, că nu mai ştiu pe unde le sunt fântânile sau gardurile, îngropate sub nămeţi. La nici două case descoperim acelaşi peisaj şi aceiaşi oameni resemnaţi în faţa naturii necrutăţoare. Localnicii ştiu că nimănui nu-i pasă dacă trăiesc sau mor.
Batrânii fac eforturi supraomeneşti, pe de o parte pentru a-şi scoate gospodăria dintre nămeţi, iar pe de altă parte pentru a trăi de azi pe mâine.
Săptămâna viitoare sunt anunţate din nou ninsori iar oamenii sunt împăcaţi cu soarta. Dumnezeu ştie câte zile de izolare vor veni şi se roagă să nu se îmbolnăvească şi să moară. (Mirela Copariu)
