SĂRĂCIE LUCIE. HM BUZĂU SE ANTRENEAZĂ ÎN PARC. LIPSA FONDURILOR A DUS LA ACEASTĂ MĂSURĂ

SĂRĂCIE LUCIE. HM BUZĂU SE ANTRENEAZĂ ÎN PARC. LIPSA FONDURILOR A DUS LA  ACEASTĂ MĂSURĂ

Dacă acum câteva luni handbalul feminin buzoian era „pe cai mari”, odată cu blocarea fondurilor dinspre Primărie, HM Buzău trăieşte de pe o zi pe alta. Recent, pentru a chivernisi cât mai bine cu putinţă puţinele fonduri, şefii clubului au luat decizia de a organiza mai multe sesiuni de antrenament în Parcul Tineretului.

handbalisteEconomia este cuvântul de ordine, la HM Buzău. Pentru a diminua, pe cât posibil, facturile, preşedintele şi antrenorul formaţiei HM Buzău au decis să  efectueze majoritatea sesiunilor de antrenament, cel puţin cât vremea le va permite, în Parcul Tineretului.

Astfel, spun conducătorii clubului, se mai diminuează din facturile ce rezidă din folosirea Sălii Sporturilor ”Romeo Iamandi”. Fetele de la HM vor efectua maxim două antrenamente pe săptămână în sală, restul şedinţelor tehnice urmând să se desfăşoare pe terenul de rugby din Parcul Tineretului sau chiar pe aleile din jurul lacului

În ciuda condiţiilor improprii unei echipe de liga a II-a, HM Buzău s-a impus, în weekend, clar, împotriva celor de la Spartac Bucureşti, cu 39 la 24. Victoria obţinută în Sala Rapid nu estompează din grijile şefilor de la HM, mai ales că Roxana Tabarcea, singurul centru al echipei, s-a accidentat.

Duminică, HM Buzău ar fi trebuit să evolueze împotriva Centrului Naţional Olimpic de Tineret Iaşi, în sala Romeo Iamandi. Meciul a fost reprogramat, la cererea moldovenilor, aşa că următorul meci disputat va fi tot în deplasare, pe 29 septembrie,  la Constanţa, în compania formaţiei Neptun. (Andrei Solomon)

Publicat de: Editat de:
Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *

Te-ar putea intresa și