Astăzi a început “Săptămâna prevenirii criminalității”, iar Inspectoratul de Poliție Județean va desfășura activități de informare și conștientizare până pe 27 mai. Printre aceste activități se numără concursuri, exerciții, focus-grupuri, expoziții, și multe altele. Startul a fost dat astăzi cu elogierea Zilei Internaționale pentru eliminarea discriminării rasiale, prin activitatea “Spune NU discriminării”.
Ca în fiecare an, Inspectoratul General al Poliției Române organizează “Săptămâna Prevenirii Criminalității” cu scopul creșterii gradului de conștientizare privind problemele cu care ne confruntăm, de la discriminare și violență, până la siguranța în mediul online.
Ziua de 23 mai a fost marcată prin activități împotriva discriminării.
Printre activitățile organizate astăzi s-a numărat și “oglinda magică”.
Printre acești oameni se numără și Marius Fotache, un polițist de etnie romă, care a reușit să treacă peste toate barierele care i-au fost impuse de discriminare și prejudecăți.
Data de 24 mai este destinată prevenirii violenței domestice, iar pe 25 vor fi organizate activități pentru prevenirea victimizării și a disparițiilor de minori. Joi, pe 26, vor avea loc acțiuni de conștientizare a pericolului ascuns în mediul online, urmând ca pe 27 polițiștii să desfășoare activități pentru prevenirea infracțiunilor contra patrimoniului dar și siguranța rutieră.