ŞANŢURI LĂSATE PE PRIVIGHETORILOR. PRIMĂRIA A DISPUS REFACEREA IMEDIATĂ

ŞANŢURI LĂSATE PE PRIVIGHETORILOR. PRIMĂRIA A DISPUS REFACEREA IMEDIATĂ

Campus TV continuă seria prezentării străzilor din oraş unde firmele de utilităţi nu au efectuat lucrările până la capăt. Mai precis, nu au readus la starea iniţială carosabilul în care au săpat pentru a înlocui reţelele.

strada sparta gaze 2Un astfel de caz îl întâlnim pe strada Privighetorilor, din cartierul Dorobanţi extindere. În vară, firma de distribuţie a gazului a avut de realizat o investiţie. Săpăturile au fost făcute într-o parcare amenajată, de reşedinţă. După înlocuirea conductelor, societatea executantă a asfaltat la loc doar trotuarele, nu şi carosabilul pe care se întind şanţuri de zeci de metri. O situaţie în totală antiteză cu sloganul “Investim în siguranţa şi confortul tău”, trecut şi pe panourile de şantier postate în zonă de compania de distribuţie a gazului.

Sesizaţi de cetăţenii din zonă şi de reporterii Campus TV, reprezentanţii Palatului Comunal au precizat că vor dispune firmei responsabile să execute, săptămâna viitoare, lucrările de refacere a carosabilului, încercându-se o variantă şi mai rapidă, prin intermediul Urbis Serv, firma de asfaltări a Primăriei. (Mihai Bunăziua)

Publicat de: Editat de:
Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *

Te-ar putea intresa și
Actualitate

Primăria schimbă cișmelele publice

18.06.26 18:15 Ultima modificare 18.06.26 19:09

Înainte ca temperaturile estivale să atingă cote caniculare, edilii orașului au dispus ca toate cișmelele publice din oraș să fie înlocuite cu altele noi, moderne…