O nouă măsură luată, la Buzău, pentru a reduce aglomerația de la Permise și Înmatriculări! După ce în luna noiembrie, ghișeele au fost deschise în două sâmbete, ocazie cu care sute de buzoieni și-au pus în ordine documentele necesare, o măsură similară va fi luată și săptămâna aceasta. Dacă până acum, activitatea de la Permise s-a desfășurat și sâmbăta, la solicitarea prefectului de Buzău, de data aceasta, cu propunerea ar fi venit chiar polițiștii!
Vești bune pentru buzoienii care trebuie să-și reînnoiască permisele auto sau să-și înmatriculeze autovehiculele! Sâmbătă, 17 decembrie, ghișeele Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor Buzău vor fi deschise! Decizia de a se lucra și în această sâmbătă are scopul de a reduce timpii lungi de așteptare la acest serviciu, pe fondul valului de solicitări.
Dacă în noiembrie, activitatea de la Permise s-a desfășurat și sâmbăta la solicitarea prefectului de Buzău, Daniel Țiclea, de data aceasta, polițiștii sunt cei care ar fi venit cu propunerea.
Sâmbătă, activitatea se va desfășura pe toate tipurile de operațiuni, atât înmatriculări, cât și preschimbări permise, fără a fi nevoie de programare online.


