SALA SPORTURILOR, LA PRIMĂRIE. MUNICIPALITATEA VA PRELUA OBIECTIVUL

SALA SPORTURILOR, LA PRIMĂRIE. MUNICIPALITATEA VA PRELUA OBIECTIVUL

Sala Sporturilor Romeo Iamandi ar putea fi renovată şi adusă la standarde decente, cel puţin în privinţa restructurării sectoarelor destinate spectatorilor şi a ventilaţiei. Procedura de preluare de catre Primărie este în plină desfăşurare, astfel că în scurt timp obiectivul va intra sub tutela Municipalităţii.

meci sala  sala sporturilor g

Consilierii locali aprobaseră încă din mai solicitarea preluării Sălii Sporturilor Romeo Iamandi, din domeniul public al statului şi din administrarea Ministerului Tineretului şi Sportului, către domeniul public al Primăriei.

Deocamdată, susţine edilul şef, Municipalitatea se află în plină procedură a preluării şi se speră ca obiectivul să-şi schimbe tutela până la finele anului. Odată trecută în administraţia locală, Sala Sporturilor urmează sa fie modernizată.

Conform specialiştilor, cele mai mari carenţe ale sălii ţin de sistemul de ventilaţie învechit. Anul trecut, suprafaţa de joc a fost schimbată, fiind instalat un sistem similar sălilor din NBA.

Valoarea de inventar a Sălii Sporturilor “Romeo Iamandi” este de peste 5 milioane de lei. Pentru a o prelua, Primăria mai aşteaptă doar o hotărâre de Guvern.

Municipalitatea are în proiect şi construirea unui complex sportiv nou, care ar urma să înglobeze un bazin olimpic, dar şi o sală nouă, cu 2500 de locuri.

O iniţiativă de preluare a Sălii Sporturilor  a avut şi Consiliul Judeţean Buzău, însă din motive legislative s-a renunţat la această idee. (Andrei Solomon)

Publicat de: Editat de:
Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *

Te-ar putea intresa și