DOUĂ TABLE MAGNETICE ŞI O IMPRIMANTĂ.
Campania “Sacul Galben în Casa Ta” a ajuns la final la Şcoala George Emil Palade, fostă nr. 15. Câştigători au fost declaranţi elevii celor 3 clase care au strâns cei mai mulţi saci cu deşeuri reciclabile.
Scopul campaniei este informarea elevilor cu privire la colectarea şi rolul sacului galben pe care societatea de salubrizare îl promovează la nivelul municipiului Buzău.
Cele trei premii au constat în câte două table magnetice şi o imprimantă multifuncţională.
Pe durata campaniei elevii s-au mobilizat şi au adunat peste 8 tone de deşeuri reciclabile, iar răsplata au primit-o cu satisfacţie.
Cadrele didactice i-au încurajat pe elevi şi le-au oferit sfaturi despre colectarea selectivă a deşeurilor.
Următorii elevi care îşi vor primi premiile sunt cei de la Şcoala 1 şi Liceul Pedagic. Concursul Sacul Galben în casa ta se va desfăşura în toate şcolile din municipiul Buzău până la sfârşitul anului şcolar. Campania de va desfăşura în acest an în toate şcolile din judeţ.


