S-AU ÎMPĂRȚIT BANII JUDEȚULUI. CONSILIUL JUDEȚEAN CONTINUĂ PROIECTELE DE DEZVOLTARE

S-AU ÎMPĂRȚIT BANII JUDEȚULUI. CONSILIUL JUDEȚEAN CONTINUĂ PROIECTELE DE DEZVOLTARE

Cheltuieli mai mari și deficit aproape la jumătate față de anul trecut. Așa arată bugetul județului Buzău pentru acest an, votat astăzi, în ședință extraordinară, de consilierii județeni. Chiar dacă Buzăul are un buget de austeritate, cu multe goluri, președintele Consiliului Județean, Petre Emanoil Neagu, spune că are încredere că acestea vor fi acoperite cu fonduri din alte surse.

neagu cj 1Consilierii județeni s-au întrunit astăzi în ședință extraordinară pentru a vota bugetul județului și distribuirea banilor, în funcție de necesități. Președintele Neagu a declarat astăzi că fondurile europene vor fi principala sursă de finanțare pentru dezvoltarea județului.

Bugetul județului Buzău a fost aprobat cu întârziere de aproape două luni, față de momentul în care a fost votat bugetul pentru anul 2021. Chiar și în aceste condiții, Consiliul Județean va continua seria obiectivelor propuse în infrastructra județeană și nu va neglija nici instituțiile de cultură.

În acest an, o atenție deosebită o primește Spitalul Județean Buzău. Bugetul unității sanitare este de 275 de milioane de lei, fiind cu 20% mai mare decât cel de anul trecut. (Mirela Copariu)

Publicat de: Editat de:
Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *

Te-ar putea intresa și