Decizia autorităţilor buzoiene de a stabili Tabăra Școlară Arbănaşi drept centru de carantină ar putea însemna desfiinţarea unităţii de agrement, şi aşa aflată într-o situaţie critică, cel puţin în ultimii doi ani.

În ciuda numeroaselor demersuri făcute de-a lungul timpului, Ministerului Tineretului a lăsat de izbelişte Tabăra Şcolară de la Arbănaşi, situată într-o zonă pitorească de pe Valea Buzăului. Între timp, autorităţile locale din Beceni, dar şi cele judeţene, au încercat să preia tabăra în administrare, însă toate solicitările s-au blocat tot la nivel central. S-a ajuns atât de mult cu indiferenţa, încât tabăra a mai rămas cu doar doi angajaţi.
Conducerea DJTS Buzău speră ca decizia de ieri a autorităţilor să nu se răsfrângă asupra viitorului Taberei Școlare de la Arbănaşi.
Este lesne de înţeles că, odată ce tabăra a fost declarată centru de carantină, nu va mai putea găzdui elevi, cel puţin pe perioada funcţionării acestei locaţii cu noua destinaţie. Autorităţile nu au luat în calcul acest aspect.
Ani buni, Tabăra Şcolară Arbănaşi a fost recunoscută la nivel naţional drept una dintre cele mai căutate locaţii pentru elevii aflaţi în vacanţă. (Mihai Bunăziua)


