Publicat la: 29.11.2016. 18:58 / 901 views

S-A MODIFICAT SCHIMBAREA. SENSUL UNIC DE LA ŞCOALA 11 REVINE LA DIRECŢIA INIŢIALĂ

La mai puţin de o lună după ce Primăria Buzău a hotărât să schimbe direcţia sensului unic de pe strada Pietroasele, astăzi s-a modificat schimbarea. Sensul unic revine la direcţia iniţială, adică dinspre strada Chiristigii până la PT 16 . După ce abia se obişnuiseră cu noul traseu, şoferii vor trebui să-şi schimbe din nou ruta pentru a-şi aduce copiii la şcoală.

chiristigiiEdilii au impus în această lună mai multe modificări de circulaţie rutieră pe strada Pietroasele.

Pentru a se evita blocarea circulaţiei în zona şcolii 11 şi la Grădiniţa Boboceii, pe 4 noiembrie s-a schimbat sensul unic pe acest tronson şi s-a interzis parcarea maşinilor în faţa şcolii.

Măsura a stârnit nemulţumirea locuitorilor din Micro 3, care trebuiau să facă un ocol pentru a ajunge acasă.

Astăzi, Primăria a revenit asupra hotărârii şi a schimbat din nou sensul unic, dinspre strada Chiristigii , pe toată lungimea străzii, până la Punctul Termic 16. 

În această noapte vor fi schimbate indicatoarele rutiere iar de mâine dimineaţă vor intra în vigoare noile reguli. Se va profita în acest fel de cele trei zile libere, când copiii nu vor mai veni la şcoală.

Pentru fluidizarea traficului se asteapta finalizarea proiectului de Mobilitate urbană, care este alcătuit de specialişti şi care va stabili regulile de circulaţie în municipiu. (Corneliu Floriceanu)

Lasati un comentariu

AVERTISMENT! CITITORII CARE POSTEAZĂ COMENTARII INJURIOASE, JIGNIRI LA ADRESA UNOR PERSOANE ŞI CARE FOLOSESC CUVINTE CARE NU AU CE CĂUTA PE UN SITE SERIOS, VOR AVEA COMENTARIILE ŞTERSE ŞI INTERDICŢIE, PRIN MIJLOACE TEHNICE, SĂ MAI POSTEZE COMENTARII !

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

error: Content is protected !!