S-a încheiat vizita în teren. Ce mesaj au transmis evaluatorii UNESCO

S-a încheiat vizita în teren. Ce mesaj au transmis evaluatorii UNESCO

Evaluatorii UNESCO care au ajuns la Buzău pentru a întocmi un raport în baza căruia Ţinutul Buzăului să fie acceptat ca Geoparc Global şi-au încheiat duminică vizita de lucru şi s-au declarat mulţumiţi de cele găsite în teren. Chiar dacă recunosc că mai este de lucru la anumite capitole, cum ar fi infrastructura de transport, ”Ţinutul Buzăului” are mari şanse să obţină un raport favorabil, zona fiind catalogată ca una cu un potenţial imens.

Duminică la prânz, evaluatorii UNESCO au făcut ultimul popas la Sărata Monteoru. Chiar dacă zona nu face parte din Geoparc, aici au avut loc primele discuții cu privire la promovarea Ținutului Buzăului. Astfel, oaspeții au fost primiți cu bucate tradiționale și s-au bucurat de frumusețile zonei.

Despre vizita în zona țintă a Geoparcului, Margaretha Roelfs, evaluator UNESCO, a avut cuvinte de landă, dar și câteva recomandări.

„Cred că acest geoparc are un mare potenţial şi echipa a făcut un pas important alături de populaţia locală şi cred că următorul pas care trebuie făcut este de a face o mai bună infrastructură în zonă, pentru că este oarecum greu de ajuns în unele locuri,  iar zona are un mare potenţial de a atrage oamenii. Ne gândim la drumuri, la accesibilitate, la centre de vizitare ca cele pe care le-am văzut, care sunt extraordinare”, a declarat Margaretha Roelfs, evaluator UNESCO.

 Despre cele patru zile petrecute în teren a vorbit şi preşedintele Asociaţiei „Ţinutul Buzăului”, Răzvan Popa cel care alături de profesorul Alexandru Andrăşanu de la Universitatea Bucureşti  şi de preşedintele ANTREC Buzău Cristina Partal au avut în 2007 ideea transformării Ţinutului Buzăului în geoparc.

La rândul sau, grecul Ilias Valiakos, cel de-al doilea evaluator UNESCO venit la Buzău, a explicat că a găsit în Ţinutul Buzăului un lucru inedit şi anume tehnologia modernă îmbinată într-un mod unic cu cea tradiţională. Totodată, Valiakos a spus că nu există un geoparc perfect şi că tot timpul există posibilitatea de a face ca lucrurile să fie şi mai bune.

„Înainte de a vă prezenta o listă a obiectivelor de atins vreau să vă spun mai bine ce am găsit aici. Am văzut în ultimele 4 zile nişte lucruri extraordinare. Infrastructură în curs de realizare, centre de informare realizate pe o tehnologie ultramodernă combinată cu elemente tradiţionale ceea ce pentru mine a fost o noutate pe care nu am văzut-o la alte geoparcuri aceea  de a combina tehnologia nouă cu lucrurile tradiţionale. Mi-a plăcut asta foarte mult. Am văzut nişte panouri impresionante cu un design smart care atrag oamenii către alte puncte din geoparc şi care ajută astfel la prelungirea şederii turiştilor aici. Este un teritoriu cu un potenţial imens şi au fost făcute lucruri impresionante aici, dar în lumea geoparcurilor nu există geoparcuri perfecte, ci mereu este nevoie  de îmbunătăţiri. Nicăieri nu este un geoparc perfect. Lucrul bun este că oamenii care lucrează în teritoriu au înţeles exact ce trebuie făcut, politicienii par responsabilii pentru ce se întâmplă şi oamenii par a şti exact ce trebuie făcut, au o hartă a ceea ce trebuie făcut şi par să se ţină de ea indiferent câţi ani va dura. Aceasta este idea de geoparc- totdeauna să devii mai bun. Dacă Buzăul va deveni un geoparc, peste patru ani alt evaluator va veni şi atunci vi se va spune că trebuie făcute şi alte lucruri. De aceea  un geoparc nu doarme niciodată. Totdeauna este o competiţie să faci lucrurile bune”, a explicat Ilias Valiakos, evaluator UNESCO.

Şi preşedintele Consiliului Judeţean Buzău, Petre Emanoil Neagu a ţinut să mulţumească iniţiatorilor proiectului, dar şi celor doi evaluatori care au străbătut Ţinutul Buzăului în ultimele patru zile şi a declarat că obţinerea titlului de Geoparc Global depinde doar de oamenii din zonă.

Chiar dacă cei doi evaluatori s-au ferit să dea un verdict, profesorul Alexandru Andrăşanu de la Universitatea Bucureşti, iniţiator al proiectului, a dezvăluit că Ţinutul Buzăului este la un pas de a deveni cel de-al doilea Geoparc Global din România, după Ţara Haţegului.

Nu în ultimul rând, unul dintre primii inițiatori ai proiectului și-a exprimat speranța că Ținutul Buzăului va deveni Geoparc Unesco, iar acest lucru îi va ajuta enorm pe locuitorii zonei.

Pentru a obține statutul de Geoparc Global, “Ținutul Buzăului” trebuie să bifeze 99 din cele 101 de criterii analizate de specialiști.


Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *

Te-ar putea intresa și