Bărbatul, a cărui familie era plecată în Franţa, era chinuit de mai multă vreme de o ciroză hepatică.
Vecinii de salon nu i-au descoperit gânduri suicidale. După spusele acestora în această dimineaţă a ieşit pe holul spitalului, a intrat într-un salon învecinat și a plonjat în gol, de la etajul patru al clădirii.
În salonul respectiv era doi pacienţi inconştienţi, aflaţi în fază terminală, astfel că victima a putut să-şi aşeze în tihnă un scaun în faţa ferestrei de la care s-a aruncat.
Colegii de salon bănuie că bărbatul s-a supărat aseară după o convorbire telefonică, purtată cel mai probabil cu soția. Totul s-a petrecut în cîteva zeci de secunde, fără putinţa de a interveni în vreun fel.
Bărbatul mai fusese internat la Spitalul Județean, ultima oară în urmă cu două luni. Suferea de ciroză hepatică iar în urmă cu câteva zile a revenit cu formă agravată, dar și icter.
Decedatul avea 49 de ani și locuia, singur, în cartierul buzoian micro 14, întrucît soția și cei doi copii s-au stabilit în Franța. Era vizitat, la spital, doar de o soră. Polițiștii fac acum ancheta de rigoare pentru a încerca să deslușească motivele care l-au determinat pe bărbat să se arunce de la etaj.


