S-A APROBAT GRATUITATEA PENTRU TRANSPORTUL GRATUIT CU AUTOBUZUL AL ELEVILOR. RESTRICŢIE ÎNSĂ PENTRU PENSIONARI. IATĂ CONŢINUTUL HOTĂRÂRII CLM DE AZI

S-A APROBAT GRATUITATEA PENTRU TRANSPORTUL GRATUIT CU AUTOBUZUL AL ELEVILOR.  RESTRICŢIE ÎNSĂ PENTRU PENSIONARI. IATĂ CONŢINUTUL HOTĂRÂRII CLM DE AZI

CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI BUZĂU HOTĂRĂŞTE:

Art. 1. – În afara gratuităţilor prevăzute de lege, începând cu data de 01 aprilie 2013 se acordă gratuitate pentru transportul cu autobuzele Societăţii Comerciale „Trans-Bus” S.A. Buzău pentru următoarele categorii de persoane:

a) pensionarii din sistemul public de pensii cu domiciliul în municipiul Buzău, având pensia de până la 2.500 lei;

b) elevii cu vârsta de peste 7 ani, cu domiciliul în municipiul Buzău, cu excepţia vacanţelor legale.

Facilităţile de transport prevăzute la alin. 1 din prezentul articol se acordă pentru toate traseele concesionate societăţii comerciale numai pe baza actului de identitate şi talonului de pensie din luna anterioară al pensionarilor, respectiv actului de identitate/copia certificatului de naştere şi carnetului de elev vizat pentru anul şcolar respectiv de unitatea de învăţământ preuniversitar de stat sau particular.

Art. 2. – Acoperirea financiară a costurilor călătoriilor pensionarilor şi elevilor care beneficiază de gratuitate potrivit prezentei hotărâri, exceptând elevii şi pensionarii cu domiciliul pe raza alor unităţi administrativ – teritoriale, se asigură prin subvenţii de la bugetul local al municipiului Buzău, acordate pe durata contractului de concesiune.

Direcţia Economică, prin Serviciul Buget, Evidenţă Venituri şi Cheltuieli, va stabili subvenţia acordată de la bugetul local pentru acoperirea diferenţei dintre costurile înregistrate de operatorul de transport rutier pentru efectuarea serviciului şi sumele efectiv încasate ca urmare a efectuării transportului.

Potrivit pct. 18, alin. (1) şi (2) din Normele metodologice de aplicare a titlului VI din Codul Fiscal, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 44/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul Fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, compensaţia (subvenţia) acordată nu se cuprinde în baza de impozitare a taxei pe valoarea adăugată.

Art. 3. – Cu data intrării în vigoare a prevederilor prezentei hotărâri, Hotărârea nr. 186/2006 a Consiliului Local al Municipiului Buzău, cu modificările ulterioare se abrogă, iar contractul de concesiune nr. 15.917 din 14 august 2007 se modifică, prin act adiţional, în mod corespunzător prezentei hotărâri.

Art. 4. – Primarul municipiului Buzău, prin intermediul Biroului Comerţ şi Transporturi Locale, Serviciului Gospodărie Urbană, Direcţiei Economice (Serviciul Buget, Evidenţă Venituri şi Cheltuieli) şi Compartimentul Audit Public, precum şi Societatea Comercială „Trans-Bus” S.A. Buzău vor aduce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *

Te-ar putea intresa și