“Returnați bicicletele în stații!”. Apel al autorităților din Primărie

“Returnați bicicletele în stații!”. Apel al autorităților din Primărie

Numeroasele incidente înregistrate cu bicicletele puse la dispoziție în zeci de stații din orașul Buzău determină autoritățile să reamintească regulile de utilizare a vehiculelor pe două roți oferite spre închiriere.

Conform regulamentului, fiecare utilizator are obligația  să returneze bicicleta într-o stație sau în proximitatea acesteia, dacă toate spațiile de andocare sunt ocupate.

La returnare se introduce bicicleta în spațiu de andocare și se blochează utilizând sistemul de blocare din spatele bicicletei și se confirmă returnarea prin intermediul aplicației mobile, apoi se verifică dacă sistemul de blocare este închis corect.

Astăzi, viceprimarul Ionuț Apostu a ținut să și exemplifice printr-un video realizat la stația din fața Palatului Comunal.

De asemenea, reprezentanții Primăriei spun că, pentru a evita situațiile întâmpinate până în momentul de față, în care utilizatorii nu au returnat corespunzator bicicleta, iar taxarea a continuat, trebuie respectați pașii amintiți.

Potrivit oficialilor din Palatul Comunal, de la startul programului VeloCity au fost înregistrate peste 10.000 de utilizări în aplicația de închiriere a bicicletelor.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *

Te-ar putea intresa și