Retrocedare urgentă. Primăria va demara plantări masive în Crâng

Retrocedare urgentă. Primăria va demara plantări masive în Crâng

Ulmii din parcul și din pădurea Crâng sunt distruși de o boală molipsitoare, care-i usucă în picioare. Zeci și sute de copaci sunt tăiați dar încă nu se fac replantări. Primăria așteaptă ca pădurea să fie retrocedată pentru a putea demara o amplă acțiune de reîmpădurire cu stejari și frasini, care nu sunt afectați de ciuperca ulmului.

Boala care a molipsit o mulțime de ulmi din parcul și din pădurea Crâng face în continuare zeci și sute de victime.

Singura soluție pentru stoparea acestui flagel care decimează Crângul este tăierea copacilor bolnavi, dar și a ulmilor încă verzi.

Priveliștea pomilor doborâți și a buturugilor rămase după extragerea unor exemplare vechi de zeci de ani îi emoționează pe cei care ies la promenadă pe aleile parcului.

La cele 177,6 hectare ale pădurii, care urmează să fie redată Municipiului Buzău, se vor adăuga încă 9,4 hectare, cât măsoară suprafața parcului Crâng, aflat deja în administrarea Primăriei.

Din păcate, schimbările frecvente din ultimii doi ani la nivelul Guvernului nu au permis încă obținerea hotărârii de retrocedare a pădurii Crâng.

Ulmii vor fi extrași din Crâng și, în locul lor, vor fi plantate cele două specii dominante, stejarul pedunculat de luncă și frasinul.

După retrocedarea pădurii, vor urma plantări masive, precum și amenajări care ar putea transforma Crângul în cea mai mare pădure-parc din Uniunea Europeană.

Conform unor hotărâri ale Consiliului Local Municipal, este interzisă orice fel de construcție pe teritoriul Parcului Crâng, în prezent și în viitor.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *

Te-ar putea intresa și