Restricții la stadion. Meciul dintre FCSB și CFR Cluj oprește circulația auto

Restricții la stadion. Meciul dintre FCSB și CFR Cluj oprește circulația auto

Meciul de duminică dintre FCSB și CFR Cluj se va desfășura pe Stadionul ”Gloria” din Municipiul Buzău, începând cu ora 21.30.  Primăria aduce la cunoștință publicului că, între orele 19:00 și 1 noaptea, circulația auto va fi interzisă pe străzile din preajma stadionului. Traficul auto al riveranilor din strada Traian Vuia sau din aleile adiacente acesteia, va fi dirijat către strada Spiru Haret.

Buzăul va găzdui duminică meciul dintre FC FCSB și FC CFR 1907 CLUJ care, chiar dacă nu mai are miză, va suscita un interes deosebit printre iubitorii fotbalului, susținători sau nu ai celor două echipe.

Este de așteptat ca fanii celor două echipe de top să vină la meci în număr mare și, ca măsură de prevenție, circulația auto va fi închisă temporar în zonă.

Riveranii de pe strada Traian Vuia și de pe aleile adiacente, pe baza cărții de identitate care să dovedească că adresa la care domiciliază se află în zona respectivă, vor putea ajunge la domiciliu, fiind dirijați prin strada Spiru Haret.

Respectarea restricțiilor de circulație va fi asigurată de echipaje de poliție și de jandarmi, iar conducătorii auto sunt rugați să circule pe trasee alternative, pentru a ocoli străzile din preajma Stadionului Municipal.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *

Te-ar putea intresa și