Societatea de salubrizare a municipiului Buzău este responsabilă şi cu înlăturarea zăpezii de pe străzi şi de pe trotuare. Utilajele au lucrat non-stop pe arterele principale şi au intrat şi pe cele secundare. De asemenea, o parte dintre trotuare au fost deszăpezite de RER Sud Buzău, în ciuda faptului că şi buzoienilor le reveneau obligaţii în acest sens.

Atât ieri, cât şi astăzi, societatea de salubrizare s-a ocupat de deszăpezirea municipiului Buzău. Au fost scoase la lucru utilajele şi muncitorii pentru curatarea străzilor şi a trotuarelor.
În ciuda faptului că legea îi obligă să îşi cureţe trotuarele din faţa locuinţelor sau a magazinelor, au fost puţini buzoieni care si-au respectat indatoririle.
Pentru perioada următoare meteorologii au anunţat zile geroase, astfel că zăpada rămasă pe trotuare sau pe carosabil se va transforma în adevărate capcane pentru pietoni şi pentru şoferi. (Mirela Copariu)


