Reguli obligatorii. Cum se intră în Primărie

Reguli obligatorii. Cum se intră în Primărie

Noile reguli impuse de Guvern în următoarea perioadă de timp sunt valabile de ieri și în Palatul Comunal. Accesul în incintă al  persoanelor care nu dispun de certificat verde sau test PCR, nu este permis. Buzoienii sunt îndemnați să folosească serviciile electronice pentru a-și rezolva problemele stringente.

Începând de luni noaptea, de la ora zero, au intrat în vigoare noile restricții impuse pentru următoarele 30 de zile, prin hotărâre guvernamentală.

Noile reguli au fost puse în funcțiune încă de la deschiderea programului de lucru și la Primăria Buzău.

Au acces în incintă doar persoanele care beneficiază de certificat verde valabil, test PCR valabil 72 de ore sau test antigen, valabil 48 de ore.

După apariția în Monitorul Oficial de astăzi a modificării Hotărârii de Guvern, va fi permis și accesul persoanelor nevaccinate în sediul Direcției de Asistență Socială, pentru prestații sociale.

Pentru plata taxelor și impozitelor, contribuabilii nu pot intra în sediul instituției decât în condițiile impuse pentru această perioadă în care funcționează noile restricții.

Buzoienii sunt îndemnați să folosească cu precădere serviciile electronice oferite de Municipalitate și să evite prezentarea fizică la Primărie și la instituțiile subordonate ei.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *

Te-ar putea intresa și