Urbisul profită de vremea bună și înaintează cu lucrările la parcările de la blocurile Hasdeu. S-a trecut și la amenajarea celor din fața blocurilor, pe strada Bistriței. Tot acolo va fi amenajat și un miniparc.
Prima etapă a reabilitării parcărilor de la blocurile Hasdeu este aproape de finalizare.
A fost turnat deja asfaltul în parcarea din spatele blocurilor și, după ce locurile de parcare vor fi trasate și numerotate, vor fi alocate locatarilor.
Drumarii de la Urbis continuă în perioada următoare și cu reabilitarea parcărilor de pe strada Bistriței, după care în zonă vor interveni și cei de la Spații Verzi.
Vremea este prielnică desfășurării de activități lucrative în aer liber și cei de la Urbis profită pentru a încerca să termine lucrarea cât mai repede.
După ce parcările vor fi gata, edilii au hotărât să amenajeze și un părculeț în zonă, dotat și cu mobilier stradal, inclusiv canapele, pentru a oferi buzoienilor încă un loc de relaxare în centrul orașului.
Dacă vremea va rămâne prielnică și iarna nu se va întoarce, lucrările de la blocurile Hasdeu s-ar putea încheia în luna aprilie.