Reabilitări finalizate. Alte 40 de blocuri își așteaptă rândul

Reabilitări finalizate. Alte 40 de blocuri își așteaptă rândul

A fost semnată recepția pentru finalizarea reabilitării energetice a două blocuri de locuințe. Alte 40 de blocuri vor fi consolidate sau reabilitate energetic, cu o finanțare de peste 100 milioane euro, bani europeni. Lucrările ar putea demara din toamnă.

Primăria a semnat un proces-verbal de recepție pentru încă un proiect cu finanțare europeană, referitor la reabilitarea energetică a blocului 3A Hasdeu și Căminul 1 Integral.

În perioada următoare vor fi lansate licitații pentru proiectele finanțate prin Planul Național de Redresare și Reziliență, pentru încă 40 de blocuri, care urmează să fie consolidate și reabilitate energetic, proiecte în valoare de peste 100 milioane de euro.

După finalizarea licitațiilor, ar fi posibil, încă din toamna viitoare, să înceapă lucrările la blocurile din proiect, selectate pentru consolidare sau reabilitare energetică.

Până pe 17 mai, Municipalitatea așteaptă propunerile și sugestiile buzoienilor în legătură cu Regulamentul local privind identitatea cromatică a clădirilor din municipiul Buzău, aflat în dezbatere publică pe site-ul instituției.

Un comentariu la: “Reabilitări finalizate. Alte 40 de blocuri își așteaptă rândul

  1. Buna seara !
    Întrebarea mea este care sunt cele 40 de blocuri reabilitate ???
    Unde găsim lista acestora și modalitatea prin care ele au fost alese .
    Sunt locatar al blocului 40 din Micro XIV și se știe foarte bine de către toate autoritățile ca acest bloc nu are un subsol tocmai in regula … fluviala orașului fiind mai sus decât scurgerea subsolului blocului !
    Oare nu sunt probleme de consolidare ale blocului dacă tot timpul este umezeala la subsolul blocului ??oare nu se poate face ceva in sensul asta !?
    Unde ar trebuie sa mai mergem cu expunerea acestei probleme ??

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *

Te-ar putea intresa și