Deşi în scădere faţă de lunile trecute, rata şomajului la nivelul judeţului Buzău rămâne ridicată, adică peste 9 la sută. Aşa cum ne-am obişnuit, numărul mare al beneficiarilor venitului minim garantat contribuie masiv la această rată uriaşă. Specialiştii fac deja analize pentru scăderea fenomenului.
Chiar dacă nu au reuşit să realizeze o statistică a anului 2016 per ansamblu, pentru luna decembrie, specialiştii au sesizat o scădere a şomajului în luna decembrie a anului trecut. Chiar şi aşa, la Buzău se înregistrează una dintre cele mai mari rate ale şomajului, de peste 9 la sută.
Pentru ca în acest an să se îmbunătăşească situaţia, iar rata şomajului să poată fi măcar scăzută, specialiştii fac analize, însă este nevoie de investiţii pentru a se crea noi locuri de muncă.
Conducerea AJOFM atrage atenţia asupra faptului că numărul mare de şomeri provin din zone cum ar fi Valea Buzăului, Nehoiu, Pogoanele şi Rm Sărat. (Mirela Copariu)


