În cadrul şedinţei Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, au fost trecute în revistă stricăciunile produse de precipitaţiile abundente din ultimile zile.
De asemenea, prefectul judeţului a dispus formarea unor echipe mixte care au plecat pe teren.
Ploile abundente au provocat rupturi pe drumurile judeţene şi la Năieni, Mânzăleşti şi la Chiliile. Şoselele afectate s-au semnalizat corespunzător iar lucrările de refacere sunt în plină desfăşurare.
Printre localităţile afectate de ploi se mai numără Vipereşti, Căneşti şi Pârscov.
De asemenea, la Grabicina de Jos, comuna Scoţoasa a avut loc o alunecare de teren care a afectat câteva case şi care a necesitat evacuarea câtorva persoane, până la stoparea fenomenului.


