De astăzi pot fi inițiate procedurile legale pentru intrarea în insolvență a Regiei Autonome Municipale. Va fi înființată o nouă societate care va furniza căldura și apa caldă în oraș. Prețul gigacaloriei va rămâne la același nivel și iarna viitoare.
Consilierii locali au aprobat astăzi cu majoritate de voturi inițierea procedurilor legale pentru intrarea Regiei Autonome Municipale Buzău în insolvență.
Iarna trecută. Regia a reușit să furnizeze căldură și apă caldă tuturor abonaților săi, care, la rândul lor, au reușit să intre cu bine în primăvară.
Îngrijorarea lor este dacă vor avea căldură iarna următoare, motiv pentru care mulți dintre ei au părăsit sistemul centralizat și au optat pentru metode alternative.
Edilii cred că noua societate care va asigura căldura buzoienilor în iarna următoare, va păstra vechiul preț al gigacaloriei și, în timp, va încerca să-l reducă.
Există și posibilitatea ca Primăria să acorde subvenții pentru căldură și în iarna următoare.
Municipalitatea va desemna, prin Consiliul Local, un administrator special, iar 70 de salariați RAM au intrat deja în șomaj tehnic. (Corneliu Floriceanu)


