În oraşul nostru, doar puţini dintre buzoieni pot bea o gură de apă fără să plătească cel mai mare preţ din ţară la apa potabilă. Şi asta, pentru că în oraş nu există decât câteva cişmele publice.
Două astfel de instalaţii publice de apă potabilă funcţionează pe bulevardul Bălcescu. Una este amplasată în părculeţul de la Prefectură, iar cealaltă în faţa şcolii nr. 1.
În schimb, pe bulevardul Unirii, una dintre cele mai lungi şi mai circulate artere din oraş, nu există nicio cişmea.
În perioadele caniculare în Buzău funcţionează 4 puncte de prim-ajutor în diferite zone din oraş, unde, la fel ca în toate farmaciile, orice cetăţean îşi poate potoli setea.
În ceea ce priveşte cişmelele, viceprimarul crede că, dacă ar fi fost necesare, buzoienii le-ar fi solicitat.
Cam pe la jumătatea bulevardului Unirii, în părculeţul Sfinţii Îngeri, este cea mai solicitată dintre cele câteva cişmele din oraş. Aici, în perioadele de vârf, oamenii stau la coadă pentru a-şi potoli setea. (Corneliu Floriceanu)




Lumea le solicita iar el zice ca „nu tipa” nimeni!! Pai cum ar fi trebuit solicitate, pe hartie in scris??? Uite asa sunt luati buzoienii de prosti…Pe vremuri imi amintesc ca erau ceva mai multe, ca de nu exista atata apa de cumparat.
In loc sa raspunda asa mai bine wc-primarul Barla ar fi trecut sa vada unde este nevoie de cismele in Buzau. In Parcul Crang sunt doar trei, iar lumea se inghesuie la ele. Este nevoie de mai multe cismele in municipiul Buzau, se aude dom’ Barla? Sau e mai bine ca lumea sa cumpere inghetata de la chioscurile BettyIce, pe care le operati in sistem de franciza in Buzau, dom’ wc-primar?