„PUTE DE RUPE!” UN MIROS PESTILENŢIAL A INVADAT ORAŞUL.

„PUTE DE RUPE!” UN MIROS PESTILENŢIAL A INVADAT ORAŞUL.

mi

Spre sfârşitul săptămânii trecute şi mai ales în weekend, nasurile buzoienilor au fost agresate de un miros îngrozitor. În primele momente, s-a crezut că este de vină canalizarea municipiului dar analizele făcute de Compania de Apă au dovedit că nu de acolo vine mirosul. O comisie mixtă, înfiinţată la ordinul subprefectului caută să descopere sursa acestui atac urât mirositor.

Încă de joia trecută, oraşul a început să fie invadat de o duhoare ca de hazna. Odată cu înteţirea vântului, mirosul a început să devină şi mai persistent iar locuitorii oraşului au început să se îngrijoreze. Mirosea atât de scârbos încât părea un atac asupra simţului olfactiv colectiv.

Aparatele de la Agenţia de Mediu se pare că nu au „nasul” atât de sensibil ca al buzoienilor şi nu au sesizat că pute rău.

Cu toate acestea, a fost sesizat Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, care a reacţionat prompt.

Iniţial, s-a crezut că miasmele provin din canalizarea Companiei de Apă, pentru că astfel de fenomene se petrec în perioadele foarte călduroase şi secetoase.

După ce au fost epuizate toate ipotezele legate de o sursă de damfuri greţoase situată pe teritoriul municipal, s-a trecut la vecinătăţi.

În cazul în care, după ce va fi descoperită sursa poluării olfactive, se va stabili că nu au fost respectate normele de mediu, vinovaţii care au agresat astfel nasurile buzoiene, vor fi traşi la răspundere.

(Corneliu Floriceanu)

2 Comentarii la: “„PUTE DE RUPE!” UN MIROS PESTILENŢIAL A INVADAT ORAŞUL.

  1. O fi de la „licitatia” aia pentru traseele de maxi-taxi… 🙂

    Fiti atentie, va rog: s-a facut o smenari… aaaa, cum i zice? A, „licitatie”, prin care mafia maxi-taxi buzoiana si-a „impartit” traseele, cu complicitatea autoritatilor care inchid ochii la prezenta pe strazi a unor microbuze neconforme legii 448/2006.

    Asa, sa revenim: la licitatia s-au facut niste „punctaje”, inclusiv pentru pretul biletului de calatorie.

    cum se prezentase unul strain de mafie si ofertase un pret prea mic, „alesii” s-au folosit de prevederile legale si l-au „eliminat”.

    Ei, deci firmele „castigatoare” au ofertat un pret oarecare, cu care au castigat „licitatia”, dupa care, ce sa vezi?!? Brusc, maresc pretul biletelor! Pai ce parere aveti? E manarie sau nu? Nu le-a pus conditia sa mentina acele preturi macar 1 an de la atribuire?!? Ce e facatura asta?!?

    Mai grav, ma tem ca odata crescute preturile de catre maxi-taxi-sti, astia ar pierde bani daca Transbus ar mentine pretul actual. Si cum poate „ajuta” mafia politica „binele obstesc” al firmelor private? Foarte frumos, va avea grija ca Transbus „sa solicite” marirea pretului biletelor, iar „alesii” „nu vor avea ce face” si o vor aproba.

    Reteta e „buna”, singurii pagubiti vor fi tot fraierii, adica buzoienii inteligenti care muncesc si platesc taxe si impozite. Caci ceilalti pomanagii vor calatorii gratuit ca si pana acum, TOT pe banii buzoienilor care muncesc…

    … si uite asa ajungi la concluzia ca nu trebuie sa platesti nimic la stat, caci „statul” e reprezentat de aceste putori politice si care indruma banii spre buzunarele proprii si, niste faramite, catre prostii cu drept de vot pe care ii mai manjesc cu cate ceva din 4 in 4 ani…

  2. In municipiul Buzau, pute mai demult. De vreo 20 de ani, de cand este Brosco primar. Unii s-au sesizat abia acum. Pacat! Dar, totusi, niciodata nu este tarziu, dar sa vedem daca dupa iunie 2016 va mai pute in municipiul nostru drag.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *

Te-ar putea intresa și