Diplomatul Edmond Neagoe de la Consulatul General al României la Cernăuţi a conferenţiat, astăzi, la Buzău. Evenimentul a avut loc în amfiteatrul Colegiului Naţional „Mihai Eminescu”. Întâlnirea a făcut parte dintr-un proiect de promovare a foştilor absolvenţi de succes ai colegiului, la iniţiativa avocatului Roxana-Mihaela Constantinescu.
Fost absolvent al colegiului, Edmond Neagoe le-a vorbit elevilor de la „Eminescu” despre importanţa unei cariere de succes în domeniul afacerilor externe. După mai mulţi ani de activitate în magistratură, Neagoe a devenit diplomat şi acum este consul în cadrul Consulatului General al României la Cernăuţi.
Elevii au rămas impresionaţi de discursurile invitatului special de astăzi.
Evenimentul de astăzi a fost primul dintr-o serie de promovare a peronalităţilor care au absolvit Colegiul Naţional „Mihai Eminescu”. Ideea aparţine avocatului Roxana-Mihaela Constantinescu, tot fost elev al unităţii de învăţământ.
Consulul Edmond Neagoe se va implica, în continuare, în demararea de noi parteneriate între unităţile de învăţământ din Cernăuţi şi cele din Buzău. (Mihai Bunăziua)



Multumim din suflet postului TV Campus si redactorului Mihai Bunaziua pentru promptitudinea cu care au raspuns invitatiei noastre. Multumim ca prin intermediul dv ne dati posibilitatea sa popularizam o idee, ce a prins contur, in acest an. Fara sprijinul dv. ecoul acestei mununate intamplari nu ar fi putut fi auzit in municipiul Buzau.