Primăria Municipiului Buzău se preocupă în continuare de amenajarea locurilor de joacă existente, dar şi de înfiinţarea altora noi. În acest an se vor finaliza cele începute, iar pentru anul viitor se intenţionează finalizarea acestui proiect, astfel încât toţi copiii buzoienilor să beneficieze de condiţii bune de joacă.
Chiar dacă se apropie sezonul rece, reprezentanţii Primăriei dau asigurări că muncitorii de la Urbis vor continua să lucreze, astfel încât locurile de joacă ce au fost prinse în planul de reamenajare să fie gata până în luna decembrie.
De asemenea, pentru anul viitor sunt în plan alte locuri destinate copiilor, însă acestea vor fi înfiinţate de la zero. În acest felm potrivit reprezentanţilor primăriei, în anul 2019 proiectul de reabilitare şi înfiinţare a locurilor de joacă va fi finalizat.
În ultimii doi ani, mai multe locuri de joacă au fost reabilitate integral, multe dintre ele reprezentând la momentul respectiv adevărate pericole pentru copii. Cel mai grav accident s-a petrecut la un astfel de loc de pe Bulevardul Bălcescu. (Mirela Copariu)


