De curând, în comuna Brădeanu a ajuns noul covor asfaltic de pe drumul judeţean şi, odată cu el, a crescut simţitor şi traficul rutier. Aflat la primul său mandat, primarul Costel Nicolae are de dus la bun sfârşit câteva proiecte aflate în derulare. Totodată, vor trebui concepute proiecte noi, pe bani europeni şi guvernamentali, care să contribuie la bunăstarea locuitorilor.

Consiliul Judeţean Buzău a reuşit să termine de asfaltat tronsonul de drum judeţean dintre Smeeni şi Brădeanu.
Traficul a crescut şi, odată cu el, şi interesul edililor din Brădeanu de a reabilita cât mai multe străzi din comună.
Grija faţă de comunitate trebuie să fie în permanenţă în atenţia primarului şi a Consiliului Local.
Pentru a ridica nivelul de trai al locuitorilor, Primăria va trebui să conceapă noi proiecte prin care să atragă banii europeni şi guvernamentali.
Comuna Brădeanu este aşezată într-o zonă agricolă cu pământuri roditoare şi este alcătuită din satul de reşedinţă Brădeanu şi din satele Smîrdan şi Mitropolia.
Bugetul nu este bogat şi din acest motiv, nici banii pentru investiţii nu sunt mulţi.
Cu toate acestea comuna este curată şi bine gospodărită şi, în curând, spun edilii, nu va mai exista niciun drum neasfaltat sau nebalastat. (Corneliu Floriceanu)



