Profesorii buzoieni vor avea încă patru ani reprezentare sindicală la nivel naţional. Profesorul Ion Dobre a fost reales vicepreşedinte al Federaţiei Naţionale a Sindicatelor Libere din Învăţământ. Noi procese câştigate pe bandă rulantă pentru recuperarea unor drepturi salariale şi alocarea pentru Educaţie a unui procent semnificativ din PIB, se numără printre obiectivele liderului de la Buzău.
În weekend, profesorul Ion Dobre a câştigat un nou mandat de vicepreşedinte al sindicatului la nivel naţional, având printre promisiuni problemele legate, în special, de finanţarea învăţământului.
O altă ţintă pentru Dobre ar fi dezvoltarea departamentului juridic din cadrul Federaţiei, pornind de la exemplul reuşitelor obţinute în instanţă de sindicatul de la Buzău.
Recent, sindicatul de la Buzău a început să deschidă noi procese pentru recuperarea unor drepturi băneşti. Este vorba despre un calcul greşit al sporurilor actuale, raportate la vechea grilă de salarizare de anul trecut. (Mihai Bunăziua)


