Cele trei străzi din spatele Palatului Comunal, aflate în plin proces de reabilitare și modernizare, au primit primul strat de asfalt. În final, pe străzile aflate în lucru nu vor mai exista cabluri aeriene. De asemenea, vor fi montați stîlpi ornamentali de iluminat, pentru ca toată zona centrală să fie unitară din punct de vedere estetic.

După ce Compania de Apă a finalizat lucrările la infrastructură, cele trei străzi din spatele Palatului Comunal au intrat într-un proces de reabilitare și modernizare. După ce turnarea covorului asfaltic va fi terminată, o altă firmă se va ocupa de coborârea tuturor cablurilor în canalizații. De asemenea, iluminatul public va fi asigurat de lămpi cu led, montate pe stâlpi ornamentali.
În câteva săptămâni, aspectul zonei va fi cu totul schimbat și va încânta privirile trecătorilor. Doar clădirile dărăpănate, gata să se prăbușească, părăsite de proprietarii lor, vor creea notă discordantă și vor aduce aminte buzoienilor de felul în care arătau cele trei străzi, înainte de reabilitare.
Deși se află în buricul târgului, străzile Ostrovului, Griviței și Căpitan Aviator Mircea T. Bădulescu fuseseră uitate de administrația locală ani la rând și ajunseseră într-un stadiu avansat de degradare. (Corneliu Floriceanu)


