Primul pas spre o calificare istorică. Gloria joacă meciul tur în Ungaria

Primul pas spre o calificare istorică. Gloria joacă meciul tur în Ungaria

Handbalistele de la Gloria Buzău vor pleca în Ungaria după o victorie spectaculoasă obținută în campionat. Elevele lui Adrian Chiruț vor disputa turul barajului de calificare în grupele EHF. Returul se va juca pe 11 decembrie, în Sala Sporturilor “Romeo Iamandi”.

Gloria este în al treilea an consecutiv în care încearcă o premieră istorică pentru handbalul buzoian: calificarea în grupele EHF. În campionat, formația antrenată de Adrian Chiruț are cel mai bun început de sezon, cu opt victorii din tot atâtea posibile, fiind lider în clasamentul Ligii Florilor.

Luni seară, echipa buzoiană a câștigat confruntarea cu Minaur Baia Mare, revenind spectaculos, după ce a fost condusă la o diferență de șase goluri. Duminică, handbalistele de la Gloria vor juca primul meci al barajului de calificare în cupele europene, împotriva celor de la Motherson Mosonmagyarovari, locul 4 în prima ligă din Ungaria.

Returul este programat pe 11 decembrie, în Sala Sporturilor „Romeo Iamandi”.

Gloria a ajuns în al treilea tur preliminar, grație victoriei la “masa verde” obținute după ce Costa del Sol Malaga, vicecampioana Spaniei și deținătoare a Cupei Regelui, a folosit în meciul retur o handbalistă care nu era trecută pe foaia de joc.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *

Te-ar putea intresa și