Primul eșec din mandatul lui Neagoe. Gloria pierde cu FCSB la București

Primul eșec din mandatul lui Neagoe. Gloria pierde cu FCSB la București

Gloria n-a reușit surpriza pe Stadionul Național, chiar dacă a început partida bine, deschizând scorul. Jipa a marcat în minutul 5 pentru buzoieni, după o acțiune frumoasă, în care tânărul venit de la Hermannstadt a driblat trei jucători și finalizat excelent, cu un șut sec, de la 20 de metri.

După gol, Gloria „s-a pus pe două rânduri”, permițându-le celor de la FCSB să atace nestingherit. La numai un minut după deschiderea scorului, arbitrul Colțescu a indicat punctul cu var în favoarea gazdelor, însă a revenit asupra deciziei, după ce a revăzut faza.

FCSB a egalat în minutul 39, prin Octavian Popescu, din lovitură liberă. Șutul „blondului’, de la 19 metri, s-a dus peste zid, imparabil.

După pauză, Gloria a preferat aceeași partitură, apărându-se și așteptând eventuale contraatacuri. FCSB a dominat și a reușit să preia avantajul în minutul 67, prin Octavian Popescu. Mijlocașul, mult prea liber la marginea careului, a avut timp să preia și să șuteze sec, de la 14 metri.

În minutul 74, gazdele s-au distanțat pe tabelă, marcator fiind, de această dată, Bîrligea. Vârful transferat de la CFR a fructificat o pasă de la Olaru, trecându-și în cont primul gol în campionat pentru FCSB.

Gloria a dat ceva emoții celor 7000 de spectatori, după golul lui Cestor, din minutul 87, venit la capătul unui corner. Din păcate, buzoienii n-au fost destul de inspirați pentru a găsi egalarea.

Rămași cu 10 puncte, buzoienii se întorc din nou pe ultimul loc al clasamentului, întrucât Botoșaniul a reușit surpriza, trecând de Rapid.

La București, au făcut deplasarea și vreo 25-30 de suporteri, membrii ai Peluzei Crâng. Din păcate, favoriții lor nu au reușit să se întoarcă acasă cu un rezultat pozitiv.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *

Te-ar putea intresa și