Unul dintre cele mai vechi cartiere din municipiul Buzău, face obiectul unei sistematizări ample. Este vorba despre cartierul Obor, unde cu câteva luni în urmă, municipalitatea a demarat lucrările de reparaţie şi executare a unor parcari de rezidenţă. Oborul are acum 5 noi parcări acoperite cu balast şi mărginite de borduri. Noile parcări care par să facă faţă cerinţelor, inclusiv în timpul zilei când locurile sînt ocupate de şoferi cu treburi la Poliţia Judeţeană, aflată în apropiere, vor fi asfaltate potrivit oficialilor din Palatul Comunal, în scurt timp.
Primul cartier buzoian care a intrat într-un amplu proces de sistematizare este Oborul. Aici, cu sprijinul unui architect specializat,Primăria Buzău a înfiinţat trei parcări cu un număr total de 210 locuri care până în toamnă vor fi atribuite.
În plus, autorităţile susţin că după ce reabilitarea va trece de faza de creare a locurilor de parcare şi de redimensionare a spaţiilor verzi, în Obor vor fi amenajate rampe de gunoi îngropate, care au fost, deja, bine primite în alte cartiere, dovedindu-se un pas înainte în materie de curăţenie şi civilizaţie. De asemenea, va fi amenajat şi un nou loc de joacă şi se va reface sistemul de iluminat.
Astfel, Obor va fi un cartier pilot, refăcut de la un capăt la altul, iar lucrările s-ar putea definitiva la sfîrşitul anului în curs, adaugă reprezentanţii municipalităţii. (Mirela Copariu)



