Președintele Camerei Deputaților și ministrul Transporturilor au efectuat, astăzi, o vizită de lucru pe șantierul Autostrăzii A7, în zona Râmnicu Sărat. Buzoianul Marcel Ciolacu și vicepremierul Sorin Grindeanu nu au ales întâmplător această locație. Aici s-a turnat deja primul asfalt, de către compania lui Umbrărescu.
Președintele Camerei Deputaților, Marcel Ciolacu, și ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, au ținut cu tot dinadinsul să nu rateze momentul când s-a turnat pentru prima dată asfalt pe Autostrada Moldovei. Au fost așternuți astăzi primii 3 kilometri de asfalt pe un sector care asigură joncțiunea între Tronsoanele 2 și 3 ale șoselei de mare viteză.

Atât Marcel Ciolacu, președintele Camerei Deputaților, cât și vicepremierul Sorin Grindeanu, au ținut să evidențieze evoluția spectaculoasă a lucrărilor iar toate laudele s-au îndreptat către firma cunoscutului om de afaceri Dorinel Umbrărescu. Aceștia sunt convinși chiar că termenele asumate vor fi devansate.

Nu toate veștile sunt bune, însă, în ceea ce privește Autostrada Moldovei. În prezent, dintre cele 13 loturi ale Autostrăzii Ploiești – Pașcani, pentru 12 au fost semnate contracte iar pe majoritatea, lucrările au început deja. Din păcate, Lotul 3, Pietroasele – Buzău, este necontractat. O clarificare pe care a cerut-o CNAIR ofertanților a fost contestată, iar situația a dus la tergiversare în a încheia acest contract.
Tronsonul Ploiești – Pașcani al Autostrăzii A7 este primul drum de mare viteză care va lega Muntenia de Moldova și reprezeintă cel mai mare proiect de infrastructură finanțat prin Programul Național de Redresare și Reziliență. Dacă situația pe Lotul 3 se va clarifica cât mai curând, la jumătatea anului 2025, vom putea circula pe șosea de mare viteză de la București până la Pașcani.


