Zeci de micuţi au avut azi ocazia să „bată mingea” pe cea mai mare arenă buzoiană şi să viziteze un club de fotbal profesionist. Cel mai vechi club de fotbal buzoian şi-a deschis porţile spre vizitare, cu ocazia Zilei Internaţionale a Copilului şi a programului Şcoala Altfel.
Preşcolarilor primiţi în vizită la Metalul Buzău le-a fost rezervată şi o altă surpriză. Timp de aproape o oră, micuţii au făcut primii paşi în fotbal pe cea mai importantă arenă a oraşului, stadionul din Crâng. Rolurile de dascăli au fost preluate de două nume sonore ale fotbalului local, George Timiş şi Vali Stan. Prichindeii au efectuat cîteva exerciţii elementare ale sportului cu balonul rotund. Cel puţin astăzi, fetele s-au arătat la fel de abile ca băieţii, în controlarea mingii de fotbal
Gazdele de la Metalul Buzău au gândit această vizită şi ca o acţiune de fidelizare. După scurta şedinţă de iniţiere, copiii au putut vizita sediul clubului Metalul, vestiarele jucătorilor sau sala de forţă. De asemenea, toţi micii vizitatori au primit daruri.
În paralel cu vizita preşcolarilor, pe Stadionul Cornel Negoescu s-a desfăşurat, azi, Cupa Cartierelor, competiţie organizată de IPJ Buzău în parteneriat cu Metalul Buzău. (Andrei Solomon)


