Prima ninsoare din acest an, deşi a fost superbă, a amintit tuturor că „iarna nu-i ca vara” şi că vor urma şi zăpezi care vor crea neplăceri buzoienilor.
Ca în fiecare an, deszăpezirea oraşului cade în sarcina celor două societăţi care au contracte încheiate cu Primăria.
În cartierele Micro XIV şi Nicolae Titulescu vor interveni utilajele de la Urbis Serv, iar în restul oraşului cele ale RER Ecologic.
Deocamdată nu este pericol de înzăpezire dar, dacă temperaturile de pe timpul nopţii vor fi negative, s-ar putea forma polei.
În cazul în care vor cădea şi ninsori abundente, RER Ecologic dispune faţă de anul trecut de încă 3 pluguri în plus, dar şi de utilaje achiziţionate special pentru curăţarea trotuarelor.
Materialele antiderapante vor fi împrăştiate anul acesta şi pe trotuare, cu ajutorul a trei autoutilitare şi a celor 110 lucrători de la stradal.
În concluzie, iarna poate să vină cu zăpadă multă pentru că oraşul este pregătit să o întâmpine.
(Corneliu Floriceanu)



