Primarul Constantin Toma a fost prima opțiune pentru preluarea conducerii interimare a organizației județene PSD. Este dezvăluirea făcută chiar de edilul-șef buzoian, în această dimineață, la Radio Campus. Toma a refuzat, iar șef la filiala județeană a social-democraților a fost desemnat senatorul Lucian Romașcanu.
Astăzi, primarul Constantin Toma, a fost invitat la ediție specială a jurnalului de știri din cadrul “Matinalului în Forță” de la Radio Campus. Pe lângă tema referendumului a fost abordat și cel mai fierbinte subiect politic de pe plan local: numirea senatorului Lucian Romașcanu în funcția de lider interimar al PSD Buzău. Șeful Palatului Comunal a dezvăluit că, de fapt, el a fost prima opțiune a lui Marcel Ciolacu, dar a refuzat oferta.
Președinte executiv al organizației municipale PSD Buzău, edilul-șef a precizat că, în cazul unor alegeri interne, îl va susține pe Lucian Romașcanu pentru funcția de președinte al organizației județene.
Primarul a fost provocat să vorbească și despre relația cu președintele Consiliului Județean, în contextul în care, Petre Emanoil Neagu a declarat că, deocamdată, nu a fost convins de oportunitatea organizării referendumului pentru unirea comunei Țintești cu orașul Buzău.
Contantin Toma va fi prezent mâine în studioul Campus TV, la o ediție specială a emsiunii “Cocktail”, de la ora 16:30.



