PRIMARII AU CHELTUIT DEJA TOŢI BANII DE DESZĂPEZIRE. SE ROAGĂ SĂ NU MAI NINGĂ

PRIMARII AU CHELTUIT DEJA TOŢI BANII DE DESZĂPEZIRE. SE ROAGĂ SĂ NU MAI NINGĂ

„Iarna aceasta este mai grea decât cea din 2012!” este afirmaţia primarului din Merei, Ştefan Chircă, după seria de coduri galbene, portocalii şi roşii.

IARNA PE ULITACantitatea impresionantă de zăpadă care a astupat drumurile comunei şi a izolat localităţi şi case, a sporit numărul de utilaje necesare pentru deszăpezire.

Visteria de iarnă a primăriei s-a golit mai repede decât s-au aşteptat edilii din Merei.

 Au existat şi situaţii de urgenţă care au concentrat o parte din forţe pentru a salva persoane care aveau nevoie de asistenţă medicală.

Pentru ca acestea să poată ajunge la spital, utilajele au deblocat drumul judeţean dintre Primărie şi DN 1B, unde aştepta ambulanţa.

Timp de 7 zile şi nopţi s-a lucrat în ritm susţinut. La această oră, drumurile sunt deszăpezite aproape în totalitate. Doar câteva case mai izolate vor fi eliberate din zăpezi până mâine cel târziu.

Primarul din Merei îşi pune speranţa în sosirea primăverii pentru că, dacă ar mai veni din nou ninsorile, nu ştie de unde să mai ia alţi bani pentru utilaje.

Comuna a primit o tonă şi jumătate de motorină de la Guvern pentru perioada în care a funcţionat starea de necesitate.

Aproape o tonă a fost consumată de utilajul primăriei, până când a cedat pompa de alimentare.

Firmele de la care au fost închiriate celelalte utilaje au fost mai circumspecte şi au refuzat să alimenteze cu motorina primită ca ajutor.

Aşa că, primarii ar fi mult mai bucuroşi ca Guvernul să-i ajute cu bani în loc de motorină.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *

Te-ar putea intresa și