Consilierii locali se vor întâlni, în premieră, în acest an, într-o ședință ordinară. Vor fi supuse aprobării 17 proiecte de hotărâre, plus cele din capitolul ”Diverse”. Probabil că primarul Buzăului, aflat în concediu, nu va putea fi prezent la această primă întrunire a miniparlamentului municipal.
Mâine, consilierii locali se vor întâlni, pentru prima dată în acest an, în ședința ordinară a lunii ianuarie, convocată de primarul Municipiului Buzău, ședință la care pot participa și reprezentanții presei.
Pe ordinea de zi a ședinței figurează 17 proiecte de hotărâre, dintre care 5 sunt inițiate de primarul Constantin Toma, 10 de viceprimarul Ionuț Apostu și 4 de viceprimarul Oana Matache, precum și capitolul Diverse.
Mâine va fi stabilit modul de acordare a gratuităților precum și decontarea contravalorii acordate prin sistemul de taxare al operatorului Trans Bus, dar și costul mediu lunar acordat pentru persoanele vârstnice de la Complexul din Marghiloman.
De asemenea, la solicitarea Consiliului Local al Consiliului Local din Mihăilești, va fi supusă aprobării aleșilor municipal trecerea imobilului ”Clădire cămin de bătrâni” din domeniul public al Municipiului Buzău, în domeniul public al comunei Mihăilești.
Pentru ca buzoienii să poată primi, în continuare agentul termic și apa caldă, vor fi aprobate cheltuielile totale lunare ale RAM Termo Verde, începând cu ianuarie 2023, până la aprobarea Bugetului de venituri și cheltuieli al societății.
Printre proiectele cele mai importante pentru dezvoltarea orașului se numără cel pentru aprobarea bugetului Municipiului Buzău pe 2023 și cel pentru aprobarea bugetelor instituțiilor publice finanțate de Municipalitate.
Cel mai probabil, pe marginea acestor proiecte vor apărea și unele discuții în contradictoriu între consilierii majoritari și cei din opoziție.
Ședința va putea fi urmărită live în întregime pe contul de Facebook al Primăriei, începând cu ora 9.30.


