Premiile ”Dumitru Dan”. Șapte participanți au primit Trofeul

Premiile ”Dumitru Dan”. Șapte participanți au primit Trofeul

Câştigătorii Trofeului Dumitru Dan” au fost premiaţi la Muzeul Judeţean, în sala de expoziţie permanentă dedicată globe-trotterului buzoian. Şapte finalişti au reuşit să finalizeze în baremele de timp toate cele 4 etape ale competiţiei. Au fost premiaţi şi voluntarii, fără de care Trofeul nu ar fi putut fi organizat.

Trofeul ”Dumitru Dan”, singura competiție de ciclism de anduranță din Buzău pentru cicliștii amatori, și-a desemnat câștigătorii celei de-a IV-a ediții, desfășurată pe parcursul anului 2022.

Competiția a fost creată la inițiativa ciclistului buzoian Cristian Mănăilă și este organizată de Muzeul Județean Buzău, în colaborare cu Asociația Club Sportiv ”Penteleu”, sub egida Randonneurs România.

Participanții înscriși în competiție poartă însemnele globe-trotterului Dumitru Dan și pleacă în cursă din fața Muzeului Județean, acolo unde se și întorc la final.

Fiecare ediție anuală a Trofeului se desfășoară în 4 etape, pe distanțele de 200, 300, 400 și 600 de kilometri, iar cei care au reușit să străbată aceste distanțe în baremul de timp obligatoriu, au fost premiați.

Dar, primii cărora le-a fost recunoscut aportul la reușita proiectului, au fost voluntarii.

A urmat premierea celor care au reușit să finalizeze doar o parte dintre bareme și care, anul acesta vor încerca să ducă la bun sfârșit seria completă.

Cel de-al șaptelea finalist a fost chiar inițiatorul și organizatorul Trofeului ”Dumitru Dan”, Cristi Mănăilă, care a fost premiat de managerul Muzeului Judeţean, dr. Daniel Costache.

La finalul întâlnirii, Cristi Mănăilă a anunţat calendarul competiţional al Trofeului, care se va încheia pe 16 mai 2023, cu brevetul de 600 de kilometri.

Tot anul acesta va fi străbătut şi „Drumul Chişinăului”, al cărui proiect-pilot a fost iniţíat anul trecut.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *

Te-ar putea intresa și