Publicat la: 06.06.2019. 18:18 / 545 views

PREMII PENTRU LICEENII DE LA ARTE. AU FOST RĂSPLĂTIŢI PENTRU ALTRUISMUL LOR

Zile la rând s-au documentat, au citit şi au pictat planşe cu personaje din poeveşti. Au pus mult suflet şi au dorit ca din mâinile lor să iasă adevarate opere de artă care să îi bucure pe copiii instituţionalizaţi. Cei talentaţi la muzică le-au oferit un spectacol în care i-au făcut pe micuţi să se simtă într-o lume de poveste. Este vorba despre elevii liceului care astăzi au fost premiaţi de preşedintele Consiliului Judeţean pentru gestul lor.

voluntari 1Astăzi a avut loc premierea cadrelor didactice şi elevilor, ce au fost voluntari în proiectul „Poveşti de altădată”, implementat de Consiliul Judeţean Buzău, împreună cu Liceul de Arte ”Margareta Sterian” Buzău şi cu DGASPC Buzău, în cadrul Săptămânii Nationale a Voluntariatului. 

Extrem de emoţionat, preşedintele Consiliului Judeţean, Petre Emanoil Neagu le-a mulţumit tuturor celor ce s-au implicat şi au făcut o bucurie copiilor instituţionalizaţi.

Directoarea Liceului de Arte, Mioara Sângeorzan a dat asigurări reprezentanţilor Consiliului Judeţean că se vor implica ori de câte ori vor fi solicitaţi.

Pentru copiii instituţionalizaţi, gestul copiilor de la Arte a însemnat enorm. Tocmei de aceea, conducerea DGASPC le-a mulţumit în mod special.

Peste 200 de copii, de la muzică şi desen de la Liceul de Arte Margareta Sterian, s-au implicat în proiectul ce s-a desfăşurat în parteneriat cu Consiliul Judeţean şi a avut drept scop marcarea în mod inediat a Săptămânii Internaţionale a Voluntariatului.

Lucrările realizate de elevii Liceului de Arte au fost amplasate pe pereţii camerelor copiilor instituţionalizaţi. De asemenea, elevii de la secţiile de muzică au organizat un spectacol la sala Mare a Consiliului Judeţean, la care invitaţii speciali au fost copiii din cadrul DGASPC. (Mirela Copariu)

Lasati un comentariu

AVERTISMENT! CITITORII CARE POSTEAZĂ COMENTARII INJURIOASE, JIGNIRI LA ADRESA UNOR PERSOANE ŞI CARE FOLOSESC CUVINTE CARE NU AU CE CĂUTA PE UN SITE SERIOS, VOR AVEA COMENTARIILE ŞTERSE ŞI INTERDICŢIE, PRIN MIJLOACE TEHNICE, SĂ MAI POSTEZE COMENTARII !

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

error: Content is protected !!