PREMIERĂ! Se pregătește MARATONUL VACCINĂRII, la Muzeul Județean

PREMIERĂ! Se pregătește MARATONUL VACCINĂRII, la Muzeul Județean

În premieră, la Buzău va fi organizat un maraton al vaccinării. Cu această ocazie va fi deschis un centru special la Muzeul Județean. De sâmbătă dimineață, timp de 24 de ore, buzoienii sunt așteptați să se vaccineze. Participanții vor primi și un bilet gratuit prentru vizitarea muzeului.

În contextul dorinței crescute pentru vaccinarea anti-COVID, autoritățile buzoiene mai deschid un punct mare de vaccinare, în municipiul Buzău. La sfârșitul săptămânii, la Muzeul Județean va deveni functional un centru de vaccinare, prin intermediul căruia va fi organizat și un maraton al vaccinării. Vestea a fost dată de președintele Consiliului Județean, Petre Emanoil Neagu. 

Astfel, începând de sâmbătă, de la ora 08.00, până duminică dimineață, la ora 8:00, centrul special de la muzeu va fi la dispoziția celor dornici să se vaccineze. Toate persoanele care se vor vaccina în cadrul maratonului de 24 de ore vor primi și un bilet gratuit pentru vizitarea Muzeului Județean. În rest, program centrului de vaccinare va fi în intervalul orar 08:00 – 20:00.

Aproape 9500 de buzoieni s-au vaccinat în ultimele cinci zile, potrivit datelor centralizate de Direcția de Sănătate Publică.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *

Te-ar putea intresa și