Primul spectacol cu piesa Cenușăreasa va avea loc pe 8 decembrie la ora 11 pe scena Teatrului „George Ciprian”. Reprezentația va fi susținută de o echipă artistică cunoscută de buzoieni din proiectele anterioare. Cenușăreasa este o poveste clasică pentru întreaga familie, după Frații Grimm, o călătorie în lumea magiei, care se termină cu bine.
Publicul buzoian este invitat la Teatrul „George Ciprian” pentru o nouă premieră, care va fi și ultimul proiect din acest an.
Duminică, 8 decembrie, la ora 11, pe scena teatrului va avea loc spectacolul „Cenușăreasa – o nouă producție captivantă, ce promite să transforme povestea clasică într-o experiență memorabilă”.
Echipa de actori buzoieni care va urca pe scenă este deja cunoscută de public din spectacolele anterioare ale Teatrului buzoian.
Actorii care au participat la conferința de presă au ținut să mulțumească publicului buzoian care nu a lipsit la niciunul dintre spectacolele oferite de Teatrul Ciprian și și-au caracterizat pe scurt personajele interpretate.
Spectatorii buzoieni, mari și mici, sunt invitați cu drag la spectacolul cu Cenușăreasa, o poveste clasică după Frații Grimm, o călătorie în lumea magiei, a iubirii și a speranței, care se termină cu bine.
Premiera se joacă cu casa închisă dar buzoienii sunt invitați la reprezentațiile următoare, care vor fi stabilite după acest prim spectacol.
Prețul general al unui bilet este de 30 de roni.