După o lună decembrie în care se părea că primăvara a venit mult mai devreme, iată că se anunţă şi sosirea iernii.
De mâine, temperaturile se vor răci brusc iar precipitaţiile îşi vor face şi ele apariţia în curând.
Fimele de deszăpezire de pe drumurile judeţene şi naţionale din Buzău sunt pregătite pentru a interveni.
Mai multe baze de intervenţie au fost organizate în zone cheie ale judeţului. Aici aşteaptă utilajele de deszăpezire momentul în care vor începe să lucreze şi tot aici sunt depozitate şi materialele antiderapante.
Nu au fost constatate nereguli în timpul verificărilor iar mijloacele tehnice corespund atât din punctul de vedere al numărului de utilaje, cât şi al categoriilor acestora.
Şi pentru zona de nord a judeţului a fost semnat un contract care garantează circulaţia pe timp de iarnă a DN 10, până la limita cu judeţul Covasna.
Funcţie de codurile de vreme rea emise pentru judeţul nostru, prefectura poate să dispună închiderea unor drumuri.
Instituţia Prefectului face un apel către conducătorii auto buzoieni să respecte întocmai indicaţiile autorităţilor locale pentru că orice încălcare a restricţiilor impuse le poate pune viaţa în primejdie.
(Corneliu Floriceanu)


