Pregătiri de iarnă. Firmele de deszăpezire, verificate de o echipă mixtă trimisă de prefect

Pregătiri de iarnă. Firmele de deszăpezire, verificate de o echipă mixtă trimisă de prefect

Pe hârtie, pregătirile pentru iarnă sunt în grafic la Buzău. Pentru a nu exista surprize neplăcute în cazul unor ninsori mai puternice, începând de luni, conducerea Prefecturii Buzău a dispus trimiterea pe teren a unei echipe mixte de control.

Echipa trimisă de prefect va constata dacă firmele de deszăpezire contractate de instituțiile statului dispun de utilajele necesare, combustibil, stocuri de nisip, antiderapant, sare și angajați suficienți care să asigure intervenția în cazul producerii de înzăpeziri pe drumurile naționale și județene.

Iarna trecută, la episodul de ninsoare din zilele de 26 și 27 ianuarie, au existat probleme majore cu deszăpezirea pe zona de sud a județului, mai ales pe drumurile județene din zona Pogoanele. Prefectul Daniel Țiclea speră ca situația să nu se repete și în acest sezon de vreme rece.

Până acum, specialiștii au controlat districtele Buzău, Mărăcineni și Râmnicu Sărat, din subordinea Secției Drumuri Naționale, fără a fi identificate probleme. 

Din echipa de control fac parte specialiști ai Instituției Prefectului Buzău, Consiliului Județean, Secției de Drumuri Naționale, polițiști, jandarmi, precum și reprezentanți ai ISU Buzău.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *

Te-ar putea intresa și