PREFECTURA OBLIGĂ C.L.M. SĂ PROMOVEZE NOI PROIECTE, ÎN URMA PLÂNGERII DEPUSE DE INDEPENDENTUL IONESCU

PREFECTURA OBLIGĂ C.L.M. SĂ PROMOVEZE NOI PROIECTE, ÎN URMA PLÂNGERII DEPUSE DE INDEPENDENTUL IONESCU

Prefectura susţine că Primăria a procedat incorect nepromovând mai multe proiecte de hotărâri depuse de consilierii opoziţiei. Independentul Constantin Ionescu a depus o reclamaţie cu privire la faptul că cinci proiecte nu au fost supuse dezbaterii în Consiliul Local Municipal. Oficialii de la Casa Albă au răspuns că iniţiativele ar trebui introduse pe ordinea de zi a următoarelor şedinţe.

proiecte

La sfârşitul anului trecut şi la începutul lui 2017, având semnăturile aleşilor din opoziţie, independentul Constantin Ionescu a depus la Primărie cinci proiecte de hotărâre, pentru a fi promovate în şedinţele miniparlamentului local. Niciunul nu a fost supus dezbaterii în cadrul C.L.M., astfel că Ionescu s-a adresat Prefecturii. Juriştii de la Casa Albă i-au dat dreptate. Proiectele trebuie promovate.

Proiectele depuse se referă la interzicerea construcţiilor în parcurile şi zonele protejate din municipiul Buzău, obligativitatea asigurării unui număr minim de locuri de parcare pentru construcţiile noi şi scutirea de la plata întreţinerii a copiilor până în 3 ani şi a persoanelor netransportabile. Alte două iniţiative sunt de aprobare a unui contract de leasing pentru achiziţia a 30 de autobuze noi şi gratuitate pe mijloacele Trans Bus pentru unele categorii de persoane cu venituri până la nivelul salariului minim pe economie.

Potrivit răspunsului dat de Prefectură, cele 5 proiecte ar urma să fie introduse pe ordinea de zi a şedinţelor de consiliu local fără a avea avizele din partea comisiilor de specialitate. Avizele au fost acordate tacit, din cauza lipsei de reacţie a municipalităţii. (Mihai Bunăziua)

Publicat de: Editat de:
Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *

Te-ar putea intresa și