PREFECT: „O DECIZIE BUNĂ, ÎNCHIDEREA DRUMURILOR”. UNII ŞOFERI CONSIDERĂ MĂSURA EXAGERATĂ ŞI CĂ SE PUTEA CIRCULA

PREFECT: „O DECIZIE BUNĂ, ÎNCHIDEREA DRUMURILOR”. UNII ŞOFERI CONSIDERĂ MĂSURA EXAGERATĂ ŞI CĂ SE PUTEA CIRCULA

Închiderea drumurilor naţionale din noaptea de sâmbătă spre duminică până luni la prânz sau chiar luni după-amiază a fost o măsură corectă şi necesară a precizat azi prefectul judeţului Buzău.

drum inchisÎn schimb, au existat şi contestări ale închiderii drumurilor de către mai mulţi şoferi care au reclamat că pentru anumite sectoare de drumuri şi la anumite momente măsurile au fost exagerate. Unii şoferi au apreciat că pe drumuri se putea circula cu viteză redusă şi precauţie şi că măsura închiderii lor a fost exagerată.

Faptul că s-au închis drumurile a ajutat la diminuarea cazurilor de intervenţie a pompierilor şi a medicilor. Nu s-a mai depus eforturi uriaşe pentru salvarea unor persoane rămase în nămeţi pe câmp şi s-a intervenit asupra unor pacienţi aflaţi la domiciliu. 

Faptul că au fost închise drumurile i-a supărat pe şoferi, însă, potrivit preşedintelui Consiliului Judeţean, doar astfel firmele de deszăpezire au putut să îşi facă treaba.

Toate drumurile naţionale şi judeţene care tranzitează judeţul Buzău au fost redacte circulaţiei, cu excepţia DN22 Râmnicu Sărat – Brăila, unde se acţionează cu numeroase utilaje. Autorităţile dau asigurări că şi acesta va fi redat circulaţiei în cel mai scurt timp. Prefectul s-a declarat mulţumit la general de intervenţia firmelor de deszăpezire.

(Mirela Copariu)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *

Te-ar putea intresa și
Actualitate

Apel public: „Nu mai rupeți puieții!”

23.04.26 19:26 Ultima modificare 23.04.26 19:35

Edilii Buzăului îi roagă pe cetățenii orașului să protejeze pomișorii proaspăt  plantați și florile multicolore de persoanele răuvoitoare care le distrug. Astfel de vandalisme s-au…