La prima şedinţă cu şefii de deconcentrate după ce a preluat şefia Casei Albe, prefectul Carmen Ichim a schimbat câteva reguli. Le-a cerut directorilor să nu mai citească rapoartele interminabile pe care le-au întocmit şi să sintetizeze problemele cele mai importante. De asemenea, Ichim le-a solicitat şefilor instituţiilor de control mai multă eficienţă.
Astăzi a avut loc prima şedinţă a Colegiului Prefectural de la numirea unui nou şef la Casa Albă. Carmen Ichim şi-a luat în serios atribuţiile de şef al directorilor de deconcentrate, cărora le-a atras atenţia ca instituţiile să fie mai eficiente când vine vorba despre controale.
Şefa de la Casa Albă le-a mai cerut directorilor să nu mai citească rapoartele întregi ce sunt întocmite pentru Colegiul Prefectural şi să rezume problemele cele mai importante.
La şedinţa de azi, au fost prezentate informări privind activitatea de la Casa de Pensii, legate de gradul de vaccinare în rândul copiilor, strategia de combatere a consumului de droguri, precum şi rezultate ale controalelor efectuate de instituţiile abilitate în preajma Sărbătorilor de Paşti. (Mihai Bunăziua)



